Înainte să spui „da” unei căsătorii cu un musulman

Autor: Świadectwo

Prietena mea care în urmă cu 5 ani a plecat în Olanda la muncă, a cunoscut acolo un băiat musulman. Atâta timp cât au fost o pereche, totul a fost în regulă, dar când s-au căsătorit (civil) şi ea a născut un băiat, viaţa ei s-a schimbat foarte mult. Acum arată exact aşa cum se descrie în articole: este bătută, jignită şi cel mai rău – soţul o sperie că dacă-l va părăsi nu-şi va mai vedea fiul niciodată…

Recent am citit un articol interesant – „Înainte să spui „da” unei căsătorii cu un musulman”– din numărul 3 al revistei „Iubiţi-vă unii pe alţii!”. In regiunea în care locuiesc (în Polonia) foarte mulţi tineri pleacă la muncă peste hotare.

Este foarte trist că aceşti tineri pleacă la muncă peste hotare. Este foarte trist, deoarece aceşti tineri adesea nu se mai întorc de acolo. Şi de aceea îmi îndrept rugămintea mea către voi:

Prietena mea care în urmă cu 5 ani a plecat în Olanda la muncă, a cunoscut acolo un tânăr musulman. Atâta timp cât au fost o pereche, totul a fost în regulă dar când s-au căsătorit (civil) şi ea a născut un băiat, viaţa ei s-a schimbat radical. Acum arată exact aşa cum relatează diferite articole: este bătută, jignită şi cel mai rău – soţul o sperie că dacă-l va părăsi nu-şi va mai vedea fiul niciodată…

Prietena mă sună adesea şi printre lacrimi îmi povesteşte ce i se întâmplă. Eu însă categoric nu ştiu cum să o ajut, cu toate că aş dori tare mult să-i dau un sfat plin de sens, pentru că şi eu am copii şi ştiu ce durere este pentru o mamă (dacă s-ar întoarce în ţară cu siguranţă ar putea conta pe ajutorul părinţilor care au o casă mare). Vă rog să-mi daţi un sfat – ajutaţi-ne!!! Mulţumesc anticipat!

Ania

Dragă Ania,

Din păcate a da ajutor în această situaţie este extrem de greu. Aceasta reiese din faptul că noi, în cultura noastră, ne-am obişnuit cu anumite drepturi, ale omului a priori – dreptul la opinie personală, dreptul la a greşi, dreptul de a fi tratat cu demnitate şi chiar am uitat că toate acestea reies din rădăcinile civilizaţiei noastre creştine.

Cultura islamului nu cunoaşte asemenea drepturi. Acolo drepturile omului sunt concepute numai pentru de bărbaţii musulmani. Nu sunt luaţi în vedere bărbaţii care nu sunt musulmani, precum şi femeile, deci aceste persoane nu se pot baza pe „tratare egală”. In mod clar reiese că femeia care nu este musulmană nu este considerată om.

O altă sursă din care reies neînţelegeri în contactele noastre cu islamul este felul în care noi tratăm în mod individual oamenii, voinţa, dorinţele şi faptele lor.

Noi avem impresia că şi în islam ar trebui ca fiecare să răspundă de faptele sale, că fiecare trebuie să aibă convingerile sale, că poate fi mai mult sau mai puţin credincios, că poate să practice credinţa într-un grad mai mic sau mai mare, alegând dintre doctrinele islamice pe cele mai bune şi că le poate dezvolta.

Din nefericire o asemenea convingere este greşită.

Islamul nu cunoaşte ideea liberii alegeri. Un musulman, pentru a avea linişte cu fraţii lui, trebuie să se comporte după regulile musulmane. Atâta timp cât agresiunea rămâne indicatorul central al rânduielii islamice, nici o „reformă”, nici o convingere individuală nu va avea importanţă.

Numai atunci când se vor lua în considerare aceste două diferenţe putem să vorbim despre căsătoria unui musulman cu o persoană nemusulmană (situaţia inversă este posibilă numai atunci când se face ruperea totală de islam însă aceasta duce la riscul pedepsei cu moartea). Pe un soţ musulman de fapt nu-l interesează ce gândeşte soţia lui nemusulmană, pentru că în opinia lui, ea este proprietatea lui. El ştie foarte bine că ea nu acceptă aşa ceva, de aceea înainte de căsătorie niciodată nu spune că este aşa. După căsătorie însă, el foloseşte un argument foarte puternic: AGRESIUNEA, precum şi şantajul despre care scrii (ameninţă că-i va lua copiii).

Islamul îl susţine, deoarece conform şariatului soţia este proprietatea lui şi ea are obligaţia să-l asculte, el poate să se despartă de ea, să-i ia copiii, ea în schimb nu poate nici să înainteze divorţ şi nici să se judece cu el pentru copii.

In cultura noastră anumite adevăruri se pot contesta chiar atunci când lipsesc dovezile. Astăzi în Europa puţini sunt cei care acţionează aşa cum Biblia o cere. De aceea ne mirăm că musulmanii îşi bat soţiile, pentru că aşa îndeamnă chiar Coranul.

Ne mirăm că musulmanii ucid persoane nevinovate, numai pentru că aşa cere Jihadul. Ne mirăm că musulmanii omoară un preot catolic în Turcia, pentru că un ziar laic în Danemarca a publicat caricatura lui Mahomed. Noi nu vedem legătura între aceste două fapte, dar această legătură pentru ei este directă.

Dacă o fată care vrea să se căsătorească cu un musulman s-ar gândi la toate acestea o clipă, cu siguranţă ar renunţa la această legătură. Insă majoritatea fetelor consideră că iubitul ei ESTE ALTFEL, iar ÎN CAZUL EI TOTUL VA FI BINE.

Şi, de regulă, este foarte bine, în felul de a gândi musulman şi nu pentru biata fată păcălită.

Doresc să clarific cum arată situaţia din punct de vedere islamic. Şi anume bărbatul este ferm convins că face fericită o creştină care a ales islamul şi care datorită acestui fapt va putea să ia parte la o adevărată religie. In opinia sa ea devine musulmană prin faptul că în organismul ei va dăinui sămânţa „adevărată”. „Musulmanitatea” ei se întăreşte prin aceea că femeia naşte un copil musulman (de regulă copilul adus pe lume de către un musulman este musulman (musulmancă) chiar dacă este botezat). „Adevărata religie” arată că pentru femeie aceasta este suficient, prin urmare soţul nu înţelege ce-i lipseşte soţiei pentru a fi fericită. Începe să devină frustrat şi o bate pentru ca în final să se despartă şi să ia copiii (pentru că nu se pot creşte şi educa musulmanii împreună cu necredincioşii). Ce sfat putem da în această situaţie? Trebuie să respectăm opinia lui… Bineînţeles putem să ne adresăm unui detectiv care se ocupă de răpirea „soţiilor norocoase” din ţările arabe, dar nici el mai degrabă nu o va face. In plus trebuie să ţinem cont de faptul că soţul înfuriat o va găsi şi se va răzbuna chiar şi în ţara ei – , pentru el nu este dificil, deoarece suntem împreună cu Olanda în Uniunea Europeană. In orice caz nu-mi este cunoscut ca o nemusulmancă să fi câştigat cu soţul musulman vreun proces. Prin urmare, este mai uşor să nu te căsătoreşti cu un soţ musulman decât pe urmă să rezolvi toate aceste probleme. Am vrea ca fetele creştine să ia în mod pozitiv acest sfat şi să se bucure de „libertatea copiilor lui Dumnezeu” (Romani 8,21).

Îmi dau seama ce critici îmi poate aduce cititorul polonez: islamofobie, fanatism religios etc. Doresc totuşi să subliniez că polonezii au avut noroc că niciodată nu au trebuit să trăiască sub stăpânirea islamului şi nu cunosc metodele de islamizare a lumii. Cei interesaţi de această temă ia cunoştinţă despre experienţa creştinilor care au trăit sub stăpânirea islamului – copţii, asirienii, armenii, arabii, maroniţii.

In revista noastră, Grzegorz Kucharczyk „ se descrie în mod explicit evenimentele istorice legate de răspândirea islamului în lume, în schimb date actuale pot fi citite chiar pe pagina sa de internet. În limba polonă este deschisă şi pagina: „arabia creştină”.

Abd. Jasu