Fatima - miracolul soarelui

Autor: ks. Mieczysław Piotrowski TChr

În 1910, cu şapte ani înainte de aparițiile Fecioarei Maria la Fatima, puterea Portugaliei a fost  preluată de Francmasonerie. Conducătorii ei au decis să distrugă Biserica Catolică în decursul a două generații.Noua putere, care lupta împotriva lui Dumnezeu, a proclamat catolicismul ca cel mai mare duşman al umanității, opiul poporului şi, prin urmare, ar trebui să fie distrus cât mai curând posibil.

Atunci când Francmasoneria a preluat puterea în Portugalia, a început persecuţia crudă a Bisericii, represiunea clerului şi a laicilor, mulţi dintre ei au suferit martiriul. Exarhul Portugaliei împreună cu cei mai incomozi episcopi şi preoţi au fost expulzaţi din ţară.
 

În 1915, Lisabona a fost numită capitala ateistă a lumii. Familia regală a fost ucisă până la ultimul copil. Şi tocmai atunci când Portugalia trecea prin ceasuri grele de persecuţie religioasă, când toată Europa era scena luptelor sângeroase ale Primului Război Mondial, iar  puterea în Rusia era preluată de comunişti, Dumnezeu a făcut apel la conştiinţa umană, în mod extraordinar, prin apariţiile de la Fatima. Sfânta Fecioară s-a arătat acolo,  la trei copii: Luciei, în vârstă de zece ani, lui Francesco, care avea nouă ani şi Jacintei în vârstă de şapte ani.
 

Autorităţile ateiste, speriate de evoluţia apariţiilor de la Fatima, i-au arestat pe Jacinta, Francesco şi Lucia. Sub ameninţarea de torturi îngrozitoare, s-a încercat să-i forţeze să renunţe la mărturia lor, precum că nu au existat apariţii ale Maicii Domnului. Copiii însă au fost inflexibili iar  după câteva zile au fost puşi în libertate.
 

 

Miracolul soarelui.
 

Sora Lucia povesteşte că, în timpul celei de a treia apariţii, pe data de 13 iulie 1917, Sfânta Fecioară a anunţat un miracol nemaiîntâlnit: „În octombrie, (...) voi face un miracol atât de mare încât toată lumea va putea să creadă că aceste revelaţii sunt adevărate”. Maria a indicat exact locul şi  timpul, şi a declarat că acesta va fi un semn special dat de Dumnezeu, astfel încât toată lumea să creadă şi să accepte apelul la convertire. Nu trebuie să uităm că acesta era un moment deosebit de dificil, deoarece Primul Război Mondial, cel mai groaznic din toate războaiele anterioare, dura de trei ani. Autorităţile ateiste portugheze au făcut totul pentru ca prin propagandă şi intimidare să prevină venirea oamenilor la locul apariţiilor, anunţate pentru data de 13 octombrie. Pentru a bloca drumul spre acel loc  şi a nu permite oamenilor să se adune acolo, autorităţile au trimis mai multe mii de soldaţi.
 

Determinarea şi afluxul de pelerini au fost atât de mari, încât acţiunile autorităţilor nu au avut succes. În dimineaţa de 13 octombrie 1917, la locul apariţiilor s-a adunat o mulţime impresionantă, de peste 70 de mii de oameni. Mulţi au avut de parcurs sute de kilometri, majoritatea mergând pe jos sau pe măgari, dar şi în căruţe şi maşini. Printre oamenii adunaţi se aflau nu numai oameni simpli, dar şi oameni de ştiinţă neîncrezători, de asemenea,  jurnalişti şi oameni necredincioşi. Soldaţii Gărzii Naţionale au încercat, fără succes, să oprească mulţimea zecilor de mii de oameni ce venea din toate părţile. Când mulţimea încerca să rupă un cordon de militari care se străduiau să-i oprească în acel loc, oamenii foloseau prilejul pentru a înainta pe altă parte.
 

Lucia, Francesco şi Jacinta se aflau aproape de un copac uriaş. Aşa cum a promis, la amiază,  Maica Domnului şi-a făcut apariţia şi a spus: „Eu sunt Maica Domnului a Rozariului. Oamenii trebuie să-şi schimbe viaţa, să-şi ceară iertare pentru păcatele lor şi să nu mai supere pe Dumnezeu”. Luându-şi rămas bun de la copii, Maria şi-a deschis mâinile din care se răspândeau raze în direcţia soarelui.
 

În acea zi, cerul era acoperit cu nori negri şi de dimineaţă ploua torenţial. Toţi erau complet uzi şi aşteptau în noroi miracolul anunţat. Dintr-o dată, ploaia s-a oprit, a apărut soarele iar mulţimea a văzut cum soarele răspândea, în toate părţile, raze de lumină alternativ în roşu, verde, galben şi albastru. În acelaşi timp, soarele a început să se rotească în jurul propriei axe, ca şi când ar fi fost o roată gigantică de foc, şi se apropia de sol, scăldând pământul, arborii, pietrele şi oamenii în raze de lumină minunat şi intens colorate, cum nimeni nu mai văzuse vreodată.
 

Soarele s-a oprit de trei ori şi de trei ori a repetat acest dans uimitor. La un moment dat, soarele a început să coboare şi să se apropie în zig-zaguri. Se părea că urma să aibă loc impactul cosmic catastrofal al soarelui cu pământul. Atunci toată mulţimea adunată a căzut în genunchi. Oamenii ţipau de spaimă, implorau milă şi cereau iertarea păcatelor.
 

Unii dintre ei îşi mărturiseau cu glas tare păcatele crezând că „acesta este sfârşitul lumii”. Oamenii, îngenuncheau, plângeau şi se rugau. Acest fenomen neobişnuit a durat 10 minute. În acest scurt timp, pământul, care, în urma ploilor torenţiale se transformase într-o adevărată mlaştină, s-a uscat complet, iar hainele oamenilor arătau ca şi când erau scoase  direct de la spălătorie. În timpul acestui spectaculos miracol au avut loc mii de convertiri şi s-au vindecat cele mai diferite boli. Cei mai educaţi şi cei mai instruiţi oameni rămăseseră înmărmuriţi ca nişte copii. Episcopul de la Fatima, în scrisoarea oficială pastorală, scria despre miracol:  „Zeci de mii de oameni au văzut dansul soarelui ... L-au văzut oameni din diferite grupuri şi clase sociale, credincioşi şi necredincioşi, jurnaliştii principalelor gazete portugheze, precum şi persoane aflate în afara acelei adunări”.
 

În Biblie minunile sunt numite „degetul lui Dumnezeu” (Ex. 8, 15, Luca 11, 20). Miracolul soarelui a fost un eveniment care nu a mai avut loc anterior în istoria omenirii. Pentru prima dată de la Învierea lui Cristos, pentru a confirma veridicitatea apariţiilor, Dumnezeu a făcut un miracol atât de spectaculos, în timpul şi la locul anunţat. El a fost văzut pe o distană de mai mulţi kilometri. Omul de ştiinţă italian Pio Sciatizzi care a asistat la acest eveniment neobişnuit, a declarat: „Nu poate fi nici o îndoială cu privire la istoricitatea acestui eveniment ..., doar Dumnezeu poate fi autorul celui mai evident şi mai mare miracol din istorie ....”

 

Reacțiile guvernului ateist.
 

Principalele puteri masonice de guvernământ, în Portugalia, în acel moment se concentrau în organizaţia secretă numită Carbonaria, fondată de ing. Antonio da Silva, şi condusă de Costa Alfonso şi M. Lima. În ziua memorabilă de 13 octombrie 1917, da Silva a văzut miracolul soarelui. În acest fel, el a devenit unul dintre primii masoni care a început să creadă în acest miracol. La scurt timp după aceea, el a început să vorbească despre reconcilierea cu Biserica. Acest lucru nu a fost pe placul multora dintre camarazii săi.
 

A început să fie insultat, iar viaţa lui s-a aflat în pericol.Deoarece mulţi ateişti s-au convertit  imediat după miracol, guvernului masonic a încercat să se debaraseze de acele elemente, care puteau „să cedeze” miracolului.
 

Mass-media a încercat să ridiculizeze acest eveniment, precum şi zecile de mii de martori. Lojile masonice au conceput un plan cu adevărat diabolic, pentru a defăima pe catolici şi credinţa lor. Masonii au organizat parade de blasfemie, în locul apariţiilor ţineau discursuri ce negau existenţa lui Dumnezeu. Bisericii îi erau strict interzise adunările şi procesiunile.
 

Guvernul francmasoneriei lucra neobosit în întreaga Portugalie. Au fost editate buletine şi pamflete ce ridiculizau acele apariţii şi pe preoţi - şi, în special pe cei iezuiţi, consideraţi a fi principalii vinovaţi. După miracolul soarelui au avut loc jafuri profanatoare, bătăi de joc, ridiculizări şi încercări de discreditare, care au dus la un rezultat contrar.
 

Miracolul soarelui a contribuit la acceptarea Fatimei de către portughezi şi întărirea credinţei lor catolice. Apariţiile Fecioarei de la Fatima au făcut ca soarta revoluţiei ateiste în Portugalia să fie pecetluită. Opoziţia publică a crescut din ce în ce mai mult, iar printre guvernanţi au apărut neînţelegeri profunde. Într-un timp scurt de guvernământ Francmasoneria a permis să vină la conducere preşedintele conservator Pais Sidonia, care a început să sprijine tot mai mult  Cultele. Din acest motiv, el a fost împuşcat mortal în mai puţin de un an de la preluarea  puterii. A murit pe masa de operaţie, cu un crucifix pe piept. După moartea sa, a urmat o perioadă cunoscută sub numele de „timpul terorismului absolut”.
 

În Portugalia, în fiecare zi explodau bombe. În acest fel, prin intimidare, masonii au încercat prin toate mijloacele să rămână la putere. Guvernul a dat interdicţie pelerinajului la Fatima, boicotându-l prin intermediul trupelor Gărzii Republicane şi al armatei. În ciuda folosirii forţei, oamenii nu s-au lăsat intimidaţi. Având în vedere că pelerinii continuau să vină în număr tot mai mare, în 1922 agenţii guvernului au făcut să explodeze o capelă construită pe locul apariţiei, iar alte bombe au explodat pe întreg teritoriul Portugaliei, în special la Lisabona şi Porto. Credinţa adâncă şi rugăciunea oamenilor au reprezentat o putere spirituală deosebită pe care nu a reuşit să o distrugă cu ajutorul armatei. În 1927, revoluţionarii-masoni au pierdut complet sprijinul, şi-au epuizat forţele într-o luptă fără sens cu Biserica Catolică şi au predat puterea în mâinile unui profesor credincios de la Universitatea din Coimbra - Oliveira Salazar. Ce s-a întâmplat cu principalii lideri ai revoluţiei Francmasoneriei ateiste? Ei bine Lima, a murit plin de dezamăgire, în timp ce Costa a plecat în exil la Paris, unde - spre mirarea tuturor – a abandonat ateismul, s-a ocupat de spiritism şi şi-a încheiat viaţa chinuit de obsesia supranaturalului. Puternicul guvern antireligios al Francmasoneriei din Portugalia a pierdut, cu toată pompa, puterea militară şi posibilitatea lui  de a mai utiliza teroarea. Acesta este paradoxul - a pierdut în confruntarea cu trei copii analfabeţi, cărora  le-a apărut Sfânta Fecioară. Apel către convertirea la credinţă
 

În mesajul adresat de Maica Domnului la Fatima, în 1917, a fost şi este în continuare de actualitate convertirea la credinţa în Dumnezeu, în SfântaTreime, care a fost cel mai deplin revelată în Isus Hristos. Ea aminteşte adevărurile de bază ale credinţei, şi anume: adevărul despre cer, purgatoriu şi iad, prezenţa reală a lui Hristos în Euharistie, necesitatea rugăciunii (în special a Rozariului), şi postul alături de sacramentul spovedaniei, pentru a fi întotdeauna în stare de har. Maica Domnului a chemat la ascultare şi fidelitate faţă de Magisteriul Bisericii şi a Sfântului Părinte.  Prin revelaţiile de la Fatima „Dumnezeu a vrut să reamintească lumii necesitatea de a evita păcatul şi obligaţia de a aduce lui Dumnezeu rugăciune şi pocăinţă” - scria Sora Lucia. În timpul apariţiilor de la Fatima, Sfânta Fecioară a cerut tuturor oamenilor de a trăi în credinţă puternică, iar rolul decisiv îl are Papa - ca succesor al Sfântului Petru - piatra pe care se construieşte Biserica lui Cristos (cf. Mt 16, 18-19). Sora Lucia scria: „Acolo unde este Petru, acolo este Biserica ... Cine nu este cu Papa nu este cu Dumnezeu, şi oricine vrea să fie cu Dumnezeu trebuie să fie cu Papa” (11 octombrie 1992 ). La întrebarea care este cea mai importantă parte a mesajului de la Fatima, ea a răspuns că acesta este apelul la o credinţă profundă în prezenţa reală a lui Dumnezeu, iar pentru a-l pune în practică trebuie să ne rugăm zi de zi, să  ne împărtăşim frecvent din sacramentele Spovedaniei şi a Euharistiei, să ne  îndeplinim îndatoririle cu zel, să avem dragoste faţă de aproapele nostru şi faţă de dragostea lui Dumnezeu într-una Sfântă Treime, care este de fapt prezent în Euharistie. Din relaţia sorei Lucia, aflăm de Maica lui Dumnezeu în timpul primei sale revelaţii din 13 mai 1917, a întrebat pe copii: „Vreţi să vă puneţi viaţa în slujba lui Dumnezeu, să suportaţi toate suferinţele pe care El vi le va trimite, pentru răscumpărarea păcatelor cu care este ofensat, precum şi pentru convertirea la credinţă a păcătoşilor? - Da, vrem! - Va trebui, aşadar să înduraţi multe lucruri, dar harul lui Dumnezeu va fi puterea voastră.  Sora Lucia scria: Doamna noastră, a deschis pentru prima oară braţele, oferindu-ne o lumină atât de puternică, ca şi când acea strălucire ieşea din mâinile ei. Această lumină a atins în interiorul nostru, cele mai profunde adâncuri ale sufletului, şi a făcut să ne vedem în Dumnezeu, care este o lumină mai clară decât în cea mai bună oglindă. Sub influenţa unui impuls intern, de asemenea, transmis nouă, am căzut în genunchi şi am repetat cu smerenie: O, Preasfântă Treime, Te ador  Dumnezeul meu, te iubesc în binecuvântarea sacramentului. După un timp, Maica noastră Dragă a adăugat: spuneţi în fiecare zi Rozariul pentru a obţine pacea în lume şi sfârşitul războiului”.
 

În timpul apariţiilor din 13 iunie, Maica Domnului a cerut copiilor ca după fiecare a zecea  rugăciune a Rozariului să se recite următoarele: „O, Isuse, iartă-ne nouă păcatele, salvează-ne de focul iadului, condu toate sufletele în cer şi ajută-i mai ales pe cei care au cea mai mare nevoie de mila ta „. Iar la apariţia din 13 iulie1917 Maria a arătat copiilor viziunea terifiantă a iadului pentru a ne da seama că ultima consecinţă a respingerii lui Dumnezeu de către om, este iadul. Cu bună ştiinţă şi de bună voie păcatele de moarte comise, fără pocăinţă şi convertire la credinţă, conduc la un asemenea egoism şi duritate a inimii că un astfel de om, în momentul morţii va urî dragostea cu care este iubit de Dumnezeu, şi se va cufunda în iadul veşnic al egoismului. Aceasta este cea mai mare nenorocire la care ajung oamenii atunci 
când persistent şi îndrăznesc să trăiască în păcat de moarte, nesocotind mila infinită a lui Dumnezeu.

Fr. Mieczyslaw Piotrowski TChr

precedentă   |   următorul înapoi

Copyright © Wydawnictwo Agape Sp. z o.o. ul. Panny Marii 4, 60-962 Poznań, tel./ fax: 61/ 852 32 82 | tel. 61/ 647 26 86