Rămâneți tari în credință! Pelerinajul Papei Benedict al XV I-lea în Polonia.

Autor: editorial staff

„Mi-am dorit foarte mult această vizită în țara şi printre oamenii dintre care a provenit iubitul meu predecesor, sluga Domnului Papa Ioan Paul al II-lea” – aşa a spus Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în discursul de întâmpinare de pe Aeroportul Okęcie de la Varşovia, la 25 mai 2006.

 

A dorit să vină în Polonia pentru a merge pe urmele lui Ioan Paul al II-lea şi a ne întări în credinţă. De aceea motoul primului pelerinaj al Papei Benedict al XVI-lea a fost chemarea: „Rămâneţi tari în credinţă!”

De la Aeroportul Okęcie Sfântul Părinte s-a deplasat cu papamobilul direct la întâlnirea cu preoţii la Catedrala „Sfântul Ioan” din Varşovia.

 

Prin discursul pe care l-a avut în maiestuosul templu, Papa Benedict al XVI-lea ne-a făcut să înţelegem cât de important şi preţios dar este sacramentul preoţiei pentru poporul nostru şi întreaga lume. Domnul Isus încredinţează acest mare dar în inima păcătoasă şi slabă a omului.

 

Pentru aceasta trebuie să-l apreciem mereu, să credem în puterea lui, să-l înconjurăm cu mare  încredere şi grijă duhovnicească, atât de către credincioşi, cât şi de capelani.

 

„Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos” (Luca 5,8)

„Aveţi credinţă în puterea voastră de capelani” – a îndemnat  Papa Benedict al XVI-lea. „Prin puterea sacramentului aţi primit tot ceea ce sunteţi acum. Când spuneţi cuvântul „eu” sau „al meu” („Eu îţi absolv”... „Acesta este corpul meu”...) îl rostiţi nu în numele vostru, ci în numele lui Cristos (in persona Christi), care doreşte să se folosească de urechile voastre şi de mâinile voastre, de sacrificiul vostru şi de talentul vostru. În momentul hirotonisirii prin semnul liturgic al impunerii mâinilor, Cristos v-a luat sub protecţia Sa specială; sunteţi ascunşi în mâinile şi în Înima Sa. Cufundaţi-vă în iubirea Sa şi daţi-i iubirea voastră! Când mâinile voastre au fost unse cu ulei, semnul Duhului Sfânt, ele au fost destinate să îl slujească pe Domnul ca propriile Lui mâini în lumea de astăzi. Ele nu mai pot să slujească scopuri egoiste, ci trebuie să poarte în lume mărturia iubirii Sale.

 

Măreţia preoţiei lui Cristos poate să provoace teamă. Putem fi tentaţi să exclamăm asemeni lui Petru: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos” (Luca 5,8), pentru că ni se pare greu de crezut că Cristos ne-a chemat tocmai pe noi. Nu a putut să aleagă pe altcineva, mai capabil, mai sfânt? Isus se uită însă cu iubire la fiecare dintre noi, iar în această privire noi trebuie să avem încredere”.

 

Fiți sârguincioşi în rugăciunea de Adorație!

„Să nu ne lăsăm pradă grabei, ca şi cum timpul dedicat lui Cristos în liniştea şi tăcerea rugăciunii să nu ni se pară un timp pierdut. Tocmai atunci se nasc cele mai minunate roade ale slujirii pastorale. Nu trebuie să ne descurajeze faptul că rugăciunea solicită un efort, şi nici impresia că Isus tace. El tace, dar lucrează (...).  Într-o lume în care există atâta zgomot, atâta tulburare, este nevoie de adorarea în tăcere a lui Isus ascuns în Ostie. Fiţi sârguincioşi în rugăciunea de Adoraţie şi învăţaţi-i pe credincioşi cum să o facă. Este izvor de mângâiere şi lumină în special pentru persoanele aflate în suferinţă.”

 

Capelanul trebuie să fie specialistul în promovarea întâlnirii dintre om şi Dumnezeu

„De la preoţii credincioşi aşteaptă un singur lucru: să fie specialişti în promovarea întâlnirii dintre om şi Dumnezeu. Preotului nu i se cere să fie expert în economie, construcţii sau politică. De la el se aşteaptă să fie expert în viaţa spirituală. De aceea, când un preot tânăr face primii săi paşi, el are nevoie să–i fie alături un maestru cu mai multă experienţă, care să îl ajute să nu se piardă între numeroasele idei propuse de cultura momentului.

 

În faţa tentaţiei relativismului şi a permisivismului, nu este nicidecum nevoie ca preotul să cunoască toate actualele şi schimbătoarele curente de gândire; ceea ce credinciosul aşteaptă de la el este să fie un propovăduitor al înţelepciunii eterne conţinute în cuvântul revelat. Grija faţă de calitatea rugăciunii personale şi faţă de buna formare teologică aduce roade în viaţă (...). Se ajunge la maturitatea afectivă atunci când inimile noastre aderă la Dumnezeu. Cristos are nevoie de preoţi care să fie maturi, neclintiţi, capabili să cultive un adevărat sentiment  patern. Pentru a se ajunge la aceasta, preoţii trebuie să fie oneşti cu ei înşişi, deschişi faţă de îndrumătorul spiritual şi încrezători în îndurarea divină”.

 

Biserica este sfântă, dar în ea sunt mulți oameni păcătoşi

„Cu ocazia Marelui Jubileu, Papa Ioan Paul al II-lea a îndemnat în repetate rânduri credincioşii să facă penitenţă pentru necredinţa din trecut. Avem credinţa că Biserica este sfântă, dar în ea sunt mulţi oameni păcătoşi. Trebuie eliminată dorinţa de a ne identifica numai cu cei care sunt fără de păcat. Cum ar putea Biserica să îi excludă din rândurile ei pe oamenii păcătoşi? Pentru izbăvirea lor Cristos s-a făcut om, a murit şi a înviat. Aşadar, trebuie să învăţăm să trăim penitenţa creştină în mod sincer. Practicând-o, ne destăinuim păcatele proprii în uniune cu ceilalţi, în faţa lor şi în faţa lui Dumnezeu. Se cuvine, totuşi, să eliminăm poza arogantă de a ne atribui poziţia de judecători ai generaţiilor precedente, care au trăit în alte timpuri şi în alte împrejurări. Este nevoie de o sinceră penitenţă pentru a nu nega păcatele trecutului, dar, în acelaşi timp, să nu emitem acuzaţii uşoare în absenţă de dovezi sau ignorând condiţiile care le-au determinat.

 

Între altele, recunoaşterea păcatelor - confessio peccati - pentru a folosi cuvintele  Sfântului Augustin, trebuie să fie întotdeauna însoţită de mărturisirea laudei - confession laudis. Cerându-ne iertare pentru greşelile comise în trecut, trebuie să ne amintim, de asemenea, de binele înfăptuit cu ajutorul graţiei divine care cu toate că  a fost păstrată în vase de lut, a dat adesea rodul binecuvântat”.

 

„Astăzi Biserica din Polonia se confruntă cu o mare provocare pastorală: aceea de a avea grijă de cei care au părăsit ţara. Plaga şomajului constrânge  pe mulţi să plece peste hotare. Este un fenomen răspândit pe scară largă. Atunci când familiile se separă, când legăturile sociale se rup, Biserica nu poate să rămână indiferentă. Aceia care pleacă se cuvine să fie asistaţi de preoţi care, în colaborare cu bisericile locale, să-şi asume serviciul pastoral în rândul emigranţilor(...).

 

Darul numeroaselor vocaţii cu care Biserica voastră a fost binecuvântată trebuie primit în spiritul adevăratului catolicism. Preoţi polonezi, să nu vă fie teamă să lăsaţi lumea voastră sigură şi cunoscută, pentru a sluji în locuri unde lipsesc preoţii şi unde generozitatea voastră poate să aducă rod bogat”.

 

Fiți autentici în viața voastră şi în slujirea voastră

„Privindu-L pe Cristos, să duceţi o viaţă modestă, în solidaritate cu credincioşii la care sunteţi trimişi. Slujiţi-i pe toţi; aşteptaţi-i în parohii şi în confesionale, însoţiţi noile mişcări şi grupări, sprijiniţi familiile, nu uitaţi legătura cu tinerii, amintiţi-vă de săraci şi de cei părăsiţi. Atunci când trăiţi cu credinţă, Duhul Sfânt vă va îndemna ce să spuneţi şi cum să slujiţi. Vă veţi putea sprijini întotdeauna pe ajutorul celei care precede Biserica în credinţă”.

 

În această deosebit de importantă alocuţiune Sfântul Părinte a subliniat  nu numai marea responsabilitate a preoţilor, dar şi a tuturor credincioşilor îndemnul de a ajuta capelanii în slujba lor, de a-i înconjura cu rugăciune, iar văzând slăbiciunea şi păcatele lor de a avea curaj a-i mustra frăţeşte, aşa cum ne îndeamnă Domnul.(vezi Mt. 18, 15-17).

 

Redacţia

 

 

precedentă   |   următorul înapoi

Copyright © Wydawnictwo Agape Sp. z o.o. ul. Panny Marii 4, 60-962 Poznań, tel./ fax: 61/ 852 32 82 | tel. 61/ 647 26 86