Slujba sfântă a Părintelui Pio

Autor: ks. Mieczysław Piotrowski TChr

Padre Pio a primit ungerea de preot în Catedrala Benevento, pe data de 10 septembrie 1910. Pe iconița primei slujbe a scris: „ Isus dorința mea şi viața mea, astăzi plin de înfiorare îți aduc în taină iubirea, fă ca să devin pentru omenire calea, adevărul, viața, iar pentru Tine un preot sfânt, o jertfă desăvârşită”.

 

Atunci când Padre Pio oficia slujba sfântă, cu toţii simţeam că trăia cu adevărat patima şi răstignirea lui Cristos pe cruce.

 

Despre Padre Pio aflăm (din dezvăluirile lui) că Domnul Isus spusese: „Posedă puterea mea, pentru că eu, Isus trăiesc în el... Gestul lui, cuvintele, privirea spun mai mult decât discursul unui orator. Eu dau valoare la tot ce face. Este capodopera îndurării mele. Pe el l-am înzestrat cu toate darurile Duhului meu. El este continuatorul meu desăvârşit, Ostia mea, altarul meu, jertfa mea, desfătarea mea, slava mea!”.

 

Pe data de 21 septembrie 1962 părintele Jerzy Tomziński, superiorul general al Monachilor Paulini, a luat parte la sfânta slujbă oficiată de către Padre Pio.

 

Acest preot aminteşte că a fost adânc impresionat în momentul consacraţiei: „Padre Pio s-a comportat aşa cum l-ar fi văzut pe Isus. S-a sprijinit de altar, mâinile le-a pus în aşa fel ca şi cum ar fi susţinut crucea şi se uita la Ostie. El a văzut cum Domnul Isus suferă şi moare, L-a văzut în Ostie – aceasta se citea pe faţa lui. A fost ceva de neînchipuit... Nu am văzut preotul oficiind, ci Patima Domnului pe Golgota. Am văzut cum suferă şi moare, cum ţâşneşte sângele. Am văzut şi trăit împreună cu Padre Pio cerul adus în altar”.

 

Cunoscuta scriitoare Maria Winowska descrie Euharistia lui Padre Pio în cartea Adevăratul chip al Părintelui Pio: „Chipul său se transformă când se opri pe prima treaptă a altarului. Nu trebuie să fii înţelept să  înţelegi că se găsea într-o  lume ascunsă pentru noi. Dintr-o dată am înţeles de ce Sfânta Liturghie celebrată de el atrage mulţimea, de ce o subjugă. Din prima clipă suntem atraşi în profunzimea acestei taine. Noi încercăm emoţia nevăzătorilor faţă de cei care văd.

 

Ca nişte orbi care sunt purtaţi într-o dimensiune nouă. Este un trimis al misticilor. Ei au darul de a deschide ochii şi acele simţuri care au degenerat, ochii meniţi să vadă lumina orbitoare, incomparabil mai puternică decât lumina văzută de ochii muritorilor... Pot să vă spun că la San Giovani Rotondo am descoperit în jertfa Sf. Liturghii abisul iubirii şi al luminii, înainte abia perceptibil. Acest moment este foarte important... Scopul său nu este de a face „altceva” şi nici „mai bine decât alţii,” ci a ne face să înţelegem, să trăim şi să absorbim singura jertfă din lume care este Sf. Liturghie... Trebuie să fii orb să nu vezi că nu omul care merge  înspre altar suferă. Pasul lui este greu şi se clatină. Nu este uşor să păşeşti cu tălpile străpunse. Umerii săi cu greutate se sprijină de altar când îl sărută. Se poartă ca şi când are mâinile rănite, obligat să-şi menajeze fiecare mişcare. În sfârşit, ridicând capul fixează crucea. Fără voia mea întorc capul ca şi cum mă tem să privesc taina iubirii. Chipul capucinului care puţin mai înainte exprima o jovialitate a amabilităţii s-a transformat. Este supus unei vii impresii ca şi când forţe nevăzute îl cheamă la luptă, îi procură sentimente de teamă, bucurie, tristeţe, spaimă, durere. Trăsăturile lui oglindesc un dialog ascuns. Protestează, scutură din cap, în semn de evitare, aşteaptă răspunsul. Tot timpul se contrazice într-un gest de implorare tăcută (...). Timpul parcă a rămas în loc. De fapt nu mai este luat în seamă. Am impresia că acest preot, ţintuit de altar, ne conduce pe noi toţi în alte dimensiuni, unde durata şi-a schimbat sensul. Dintr-odată izbucneşte în lacrimi, iar umerii cuprinşi de scuturături dau impresia că se încovoiesc sub povara greutăţii.

 

Îmi fulgeră prin minte o amintire de război despre condamnaţii la moarte în momentul în care îşi ascultă verdictul. Muşchii feţei nici nu se mişcă, dar tot corpul se micşorează. Această agonie lentă, învaţă cum să te pregăteşti să priveşti în ochi plutonului de execuţie.

 

Drama lui Cristos este drama lui Padre Pio. Distanţa dintre el şi Cristos a dispărut:

 

„Vivo ego, iam  non ego...” – „ Eu trăiesc, dar deja nu sunt  eu...” . Oare Domnul să Îşi fi reînnoit jertfa fără a-şi vărsa sângele, numai pentru că noi am uitat de preţul sângelui Său? Totuşi fiecare liturghie invită a lua parte la Patima de Răscumpărare, pentru că El singur trăieşte, suferă şi moare în Corpul Său mistic. Oare nu suntem cu toţii făptaşii Răscumpărării? Şi oare liturghia nu este pentru fiecare dintre noi locul unde ne transformăm, unde suferinţele noastre primite de către Cristos ating preţul veşniciei? (...).

 

Într-o zi de vineri am fost martoră la felul cum răsufla din greu, asemeni unui luptător, în zadar încercând să înlăture de la sine opreliştea care îl ţinea să spună cuvintele Consacraţiei. S-a ajuns pur şi simplu la luptă din care a ieşit învingător dar sleit de puteri. Altădată începând de la cuvântul Sanctus, broboane de sudoare  îi curgeau pe frunte, udându-i faţa plină de chinuri... A fost atunci cu adevărat personificarea durerii în luptă cu agonia. Erau zile când rostea cuvintele Consacraţiei suferind ca un martir...

 

Iar la sfârşit ţinea în mâinile întinse pe Dumnezeu-Ostia. Pe degetele lui se prelingea sângele. Pentru o clipă trăsăturile sale devin blânde, iar faţa i se luminează. Uneori zâmbetul îi apare pe buze, iar ochii par a mângâia Ostia cu o privire dureroasă. Nu ştiu în ce abisuri coboară credinţa sa, dar sunt sigură  că am văzut cum privirea lui ţintea în profunzime trecând prin învelişul aparenţelor.

 

Cine se îndoieşte de Prezenţa Realităţii trebuie să asculte liturghia oficiată de Padre Pio. Nu se poate spune despre credinţă care este un dar că ar coborî asupra fiecăruia în mod automat, dar noi ne punem întrebarea la fel ca prietenul meu pe care l-am trimis la San Giovanni Rotondo: Una din două – mi-a scris - sau eu sunt idiot, sau Părintele este sfânt”. A înclinat însă pentru prima eventualitate”.

 

Redacţia

 

a
precedentă   |   următorul înapoi

Copyright © Wydawnictwo Agape Sp. z o.o. ul. Panny Marii 4, 60-962 Poznań, tel./ fax: 61/ 852 32 82 | tel. 61/ 647 26 86