Despre dragoste şi atracție

Autor: Jan Bilewicz

În ultima scrisoare tratam despre studii referitoare la sexualitatea a 19 ţări diferite. Rezultatele lor au arătat că numai 12% dintre polonezi găsesc satisfacţie în viaţa sexuală.

 

M-am întrebat de ce în această sferă domină atâta tristeţe. Prima concluzie la care am ajuns a fost aceea că pentru a face din convieţuire ceva important, frumos şi satisfăcător trebuie să fii liber. Liber nu în sensul greşit că trebuie să faci ceea ce-ţi place (acesta este drumul spre dependenţă) ci, din contră, liber de obligaţia impulsurilor, a poftelor şi acţiunii sexuale. Aş putea să aleg sexul, dar pot să mă stăpânesc – chiar şi mintal... Aceasta este libertatea! Sau înveţi asta sau cazi în dependenţă, mai mică sau mai mare. Aceasta este alternativa: sau – sau. Dependenţa niciodată nu aduce fericire (cel mult o clipă de plăcere) dimpotrivă – umileşte, degradează omul. Bărbatul dependent sexual trăieşte sexualitatea sa în mod primitiv. Îşi foloseşte partenera numai pentru a-şi satisface viciul şi este greu ca el sau ea să fie mulţumit pentru mult timp de asemenea convieţuire.

 

Să privim acum problema aceasta din alt punct de vedere. Să presupunem teza următoare: pentru ca o convieţuire sexuală să fie satisfăcătoare trebuie ca între femeie şi bărbat să existe iubire. Adică, trebuie convieţuirea să reiasă din iubire. Iubirea se cuvine să fie prima şi trebuie să fie adevărată. Sigur! Majoritatea, probabil, aplaudă. Convieţuirea trebuie să reiasă din iubire... Şi reiese?  Foarte rar, o, cât de rar!...

 

Priveşte încă o dată rezultatele cercetărilor pe care le-am citit. De ce nu ar fi cineva mulţumit de convieţuirea care exprimă iubire? Şi cu toate acestea majoritatea oamenilor nu este mulţumită. Poate ceea ce numim iubire nu  este deloc iubire?

 

Bineînţeles cuvântul  „iubire” este un sac unde intră totul – lucruri adevărate şi iluzii, lucruri bune şi rele: atracţie, îndrăgostire, căutare de plăceri, fuga de singurătate etc. La televizor se exprimă, iar în ziare scrie că prostituata „se iubeşte” cu clientul său, „se iubesc” în filmele pornografice, „se iubesc” animalele în pădure... Ceva au încurcat, nu crezi? Iar în Olanda, cea mai „progresistă” şi „modernă” ţară din lume începe să se proclame, cu voce tare, că pedofilii, „îşi iubesc” copiii, iar cine nu înţelege asta este rămas în urmă. Deci în ce constă adevărata iubire dintre bărbat şi femeie? „De unde să ştiu – ai să întrebi – dacă iubesc cu adevărat?”. Aceasta este o bună întrebare: „De unde să ştiu dacă iubesc cu o dragoste adevărată, matură?...”.  Şi am să răspund la această întrebare. După cum vezi din exemplele de mai sus, „elitele” mass-media confundă adesea iubirea cu pasiunea. Iubirea şi pasiunea – au ceva în comun?

 

Sf. Petru scrie: „Căci cei care sunt ai Lui Isus Cristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimele şi poftele” (Gal. 5,24).

 

Iar în alt loc: „Aşadar, daţi morţii mădularele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea rea (...)” (1 Col 3.5). Tari cuvinte: „daţi morţii”, „crucificaţi”...

 

Către iubirea aproapelui îndrumă Sf. Scriptură în mod continuu. Sf. Pavel scrie: „Căutaţi iubirea” (...) (1 Cor 14,1). Iubirea femeii şi seducţia ei nu are nimic în comun, ci se află la poluri complet opuse. Iubirea este bună, constructivă - înseamnă respect, responsabilitate, admiraţie, smerenie, capacitatea de jertfă etc.

 

Seducerea însă este devastatoare, deoarece face din femeie un obiect, este tratată ca un instrument pentru astâmpărarea poftelor, ca o jucărie în folosinţă. Nimic altceva decât seducţia duce bărbaţii la infidelitate în căsătorie, la pedofilie, violuri etc. – pentru a enumera numai cele mai drastice manifestări.

 

Bărbaţii au, din păcate, o înclinaţie naturală faţă de a seduce. Aceasta, precum şi alte porniri rele reies din contaminarea cu păcatul primordial. Dar nu suntem condamnaţi la rău! Seducţia se poate – şi trebuie – cu ajutorul harului lui Dumnezeu (şi numai în acest fel!) „date morţii” – deci învinse. Iar aceasta se numeşte păstrarea curăţiei. De astfel de porniri rele nu se poate scăpa odată pentru totdeauna. În schimb, se poate obţine un mecanism de control al acestora, în drumul spre virtutea castităţii. Fiecare bărbat are de ales: sau să continue în păcat şi în final nu va avea o relaţie de iubire cu partenera de viaţă sau învaţă să-şi învingă pornirile făcând în felul acesta loc pentru iubire care atunci are şanse să crească şi să se maturizeze. La maturizarea iubirii se ajunge prin castitate.

 

Când iubirea va fi matură? De unde voi şti că ea este matură? Iubirea matură doreşte unirea vieţii sale cu persoana iubită pentru totdeauna, la bine şi la rău.

 

Iubirea matură doreşte, de asemenea, să întemeieze o familie. Ai fost cândva la o căsătorie (mă gândesc la nunta în biserică, şi nu civilă...) ? Dacă da atunci ţii minte că preotul a pus logodnicilor câteva întrebări. Între altele: sunteţi hotărâţi să fiţi împreună la bine şi la rău până la sfârşitul vieţii? „Vreţi să primiţi cu dragoste copiii pe care Dumnezeu va binevoi să vi-i dea ? Vei iubi cu dragoste matură atunci când la această întrebare vei putea răspunde: „Da, vreau”. Atunci când în mod conştient şi sincer vei şti să depui jurământul : „Eu (...), te iau pe tine (...) de soţie şi făgăduiesc şi îţi jur iubire, credinţă şi fidelitate conjugală şi că nu te voi părăsi până la moarte”. (Crezi că toţi cei care depun jurământul căsătoriei o fac în mod conştient, responsabil? Îmi este teamă că din păcate, mulţi gândesc altceva decât spun, altfel de unde atâtea divorţuri? Dacă uniunea conjugală reiese dintr-o iubire matură şi responsabilă atunci sigur este o sărbătoare, un dar sufletesc, trăirea unei taine, cel mai intim act de dăruire a femeii bărbatului. În schimb, dacă băiatul spune că iubeşte fata, dar nu are de gând să fie cu ea pentru totdeauna, nu se gândeşte la întemeierea familiei şi nu vrea în mod public să depună nici un jurământ (eventual numai particular) ar trebui – pentru binele său şi al ei să aştepte să se maturizeze. Neapărat în castitate. La iubire matură se ajunge – repetăm – prin păstrarea curăţiei. Încă un gând pe marginea acestei teme. Te-ai întrebat vreodată cărui scop serveşte pornografia? Ea foloseşte numai pentru trezirea poftelor. Este vorba despre ceva total contrariu decât amintita „răstignire”, „dare morţii” despre care scria Sf. Pavel. Se fac chiar anchete pentru a verifica ce excită cel mai mult privitorul de pornografie şi apoi ţinând seama de ele se toarnă film sau se fac fotografii... Pornografia excită poftele, deci „dă morţii” iubirea. La fel funcţionează aşa - numiţii dictatori ai modei.

 

Astăzi „dictatorii de modă” sunt indivizi care se ocupă nu atât de îmbrăcarea cu gust al fetelor, ci mai degrabă cu dezbrăcarea lor. În mod obligatoriu ele trebuie să fie „sexy”, adică să excite poftele. Fetele mai întâi se dezbracă cuminţi („pentru că aşa este moda”, iar apoi se întreabă de ce sunt tratate aşa – citez – „Ca marfă pe piaţa de carne”... Dar asta bineînţeles nu ne scuteşte pe noi bărbaţii să ne desăvârşim în a stăpâni iubirea.

 

Atât pentru astăzi. Pe data viitoare. Salut!

 

Jan Bilewicz

 

 

precedentă   |   următorul înapoi

Copyright © Wydawnictwo Agape Sp. z o.o. ul. Panny Marii 4, 60-962 Poznań, tel./ fax: 61/ 852 32 82 | tel. 61/ 647 26 86