I-am simţit prezenţa.

Autor: świadectwo

Înainte de reculegerea spirituală de anul acesta la Krynica-Zdrój ajunsesem într-o perioadă de depresie. Mă apăsa neputinţa, egoismul, lipsa de voinţă şi căderea în păcat. De 7 ani mă luptam cu viciul masturbării şi al pornografiei.

Toată viaţa mi-a fost otrăvită, de acest păcat, înfăptuit timp îndelungat; treptat am pierdut sensibilitatea, am învăţat să privesc la fete numai în mod egoist, senzual, şi nu din suflet. După mai multe victorii (după astfel de păcat merg imediat la spovedit). Am căzut foarte jos, păcătuiam de câteva ori pe zi. După următoarea spovedire şi primirea Sfintei Împărtăşanii eram fără vlagă şi nu vroiam să ies din biserică, de teamă de a nu cădea din nou în păcat. În acea parohie, în timpul Adorării Veşnice, am îngenuncheat în faţa lui Dumnezeu şi izbucnind în plâns, i-am implorat ajutor, în străfundul inimii, timp de mai multe zile. În acea săptămână am participat la liturghia cuvântului în comunitate. Tema era planul lui Dumnezeu. Mişcat de iubirea şi răbdarea lui Dumnezeu  am cerut ajutor din străfundul inimii să fie aproape de mine, pentru a fi cu El în relaţie apropiată, şi nu să-l tratez ca fiind cineva îndepărtat în atotputernicia sa. Această chemare era o plângere, o rugăminte fierbinte de a mă scoate din haosul , egoismul, neputinţa mea. După liturghie, m-am întors acasă şi am găsit pe biroul meu o scrisoare, pe care am deschis-o şi am citit: „Salut! Ai deja planuri de vacanţă? Ce gândeşte despre ele Isus? Ştii că El vrea să fie aproape de tine?” Era o invitaţie la o reculegere spirituală. Am primit în felul acesta un răspuns imediat de la Dumnezeu …

 

Cu toate că mă temeam că forma de reculegere putea fi pentru mine ceva  îndepărtat din punct de vedere mental, m-am încredinţat totuşi lui Dumnezeu, ghidat de această invitaţie neobişnuită – am mers – în speranţa că El vrea să intre în viaţa mea şi să planifice ceva… Aşa am ajuns la această reculegere, unde în program, în afară de Coroana Îndurării Divine, Rozariu şi slujba sfântă zilnică mai  avea loc, în timpul nopţii, şi adoraţia divină. Am încercat să merg acolo în fiecare noapte timp de o oră, ca şi ceilalţi. Trei nopţi consecutiv, am mers, dar de fiecare dată mă cuprindeau slăbiciunea, neputinţa, oboseala şi eram distras în aşa fel încât părea mai degrabă ca o simplă prezenţă, o aşteptare a trecerii timpului în faţa lui Isus decât o adoraţie. Trebuia să mă mobilizez pentru a merge şi următoarea noapte. Totuşi a patra noapte s-a întâmplat ceva ciudat, dintr-o dată am simţit undeva în inimă un impuls de a-mi ţinti privirea în Ostie şi să nu-mi ridic ochii de la ea, în ciuda tuturor lucrurilor care îmi distrăgeau atenţia. După o oră nu am mai simţit durerea genunchilor şi a spatelui, în schimb am început să simt o lumină tonică. Pur şi simplu am simţit că acea strălucire îmi lua necurăţia din ochi, îmi reîmprospăta privirea, mă spăla de toată murdăria, toată acea impuritate din rănile purulente ale inimii mele şi le vindecă încet, dar puternic.

 

După o oră nu am mai simţit durerea genunchilor şi a spatelui, în schimb am început să simt în inimă ceva tainic. Am simţit că acea strălucire îmi reîmprospăta privirea, mă spăla de toată murdăria,  de toată impuritatea din rănile purulente ale inimii şi le vindeca încet, dar puternic. După următoarea oră, timp în care am simţit tangibil apropierea lui Dumnezeu, l-am dorit numai pe El. În acel moment am simţit că într-adevăr nu-mi trebuie nimic altceva – numai El. Am realizat că, indiferent ce s-ar întâmpla, măcar pentru a exprima ceea ce am simţit merita să fiu acolo, şi că am trăit până atunci pentru a simţi acel har. Din ce în ce mai plin de aceste emoţii am avut o dorinţă ardentă de a atinge Ostensorul. I-am cerut permisiunea călugăriţei îngenuncheate alături de mine, iar când am primit răspunsul afirmativ încântat şi emoţionat m-am dus cât mai aproape, am îngenuncheat şi tremurând, cu lacrimi l-am rugat pe Dumnezeu de a-mi vindeca sufletul, de a linişti instinctele corpului meu şi am reuşit. În aceeaşi clipă am simţit apropierea omniprezentă atât de puternică a lui Dumnezeu  încât, aveam impresia că mi-a turnat în inimă un butoi de dragoste. M-a străfulgerat gândul despre femeia din Evanghelie, care a străbătut mulţimea pentru a atinge haina lui Isus şi a ieşit din El puterea. Am mai ţinut un timp mâna iar apoi mi-am desprins-o. Din acel moment, sufletul meu, fiinţa mea s-a întremat toată. Îmi dau seama că sună ciudat. Din fire sunt realist şi înţeleg că făcând lectura acestei scrisori puteţi face semne că sunt nebun, adevărul este însă că în adâncul meu am fost vindecat. Lăudat fie Domnul care şi-a îndreptat privirea către mine. „Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure. Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui! Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit de toate temerile mele. Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine. Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui. Îngerul Domnului vine în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34, 2-8)

Luca, 18 ani

precedentă   |   următorul înapoi

Copyright © Wydawnictwo Agape Sp. z o.o. ul. Panny Marii 4, 60-962 Poznań, tel./ fax: 61/ 852 32 82 | tel. 61/ 647 26 86