Isus a învins în inima mea

Autor: świadectwo

Totul a început de la interesul meu pentru femeile în neglije fotografiate pe ultimele pagini ale unor reviste. Aveam pe atunci 13 ani. M-a mirat reacţia organismului meu. Am descoperit că excitarea este ceva foarte plăcut şi nu puteam să rup cu acest obicei, care în final a devenit zilnic...

 

Şi aşa, treptat, la început nici  nu mi-am dat seama cum mă cufundam în mocirla puturoasă a erotomaniei. De la vârsta de 17 ani am început să cumpăr, în mod regulat, reviste pornografice. Probabil, atunci conştiinţa mea a început să înţeleagă că se întâmpla ceva rău. Erotica, din ce în ce mai des, îmi domina mintea şi a devenit pur şi simplu o obsesie. Pe stradă dezbrăcam cu ochii femeile, iar când eram singur mă uitam la reviste pornografice. În acest timp viaţa mi se părea  din ce în ce mai gri, amară, plictisitoare, fără sens şi murdară; domnea  în ea sufocarea şi teama. A început să-mi fie silă de mine; nu puteam să mă concentrez la învăţătură. Nu mă înţelegeam nici cu părinţii, nici cu prietenii. Am început să mă izolez, să mă închid în viaţa mea mohorâtă. Simţeam însă că ceva este în neregulă, se trezeau în mine remuşcările şi dorinţa de a-mi schimba viaţa. Un moment de cotitură a venit în timpul pelerinajului meu la unul dintre Sanctuariile Mariei. Aveam pe atunci 19 ani. Atunci exact am început să mă gândesc mai profund la viaţa mea, la felul în care mă purtam. Tot în acel timp am întâlnit oameni buni care m-au ajutat arătându-mi adevăratele valori şi adevărata bucurie la care omul ajunge nu prin aceea că devine adept al zeităţilor hedonismului şi al consumului, nu prin aceea că dă frâu liber pasiunilor şi merge pe scurtătură, ci  prin muncă serioasă, prin viaţa după Evanghelie şi poruncile Domnului. Sunt extrem de recunoscător oamenilor care m-au ajutat atunci: niciodată nu voi uita bunătatea lor. Aceşti oameni mi-au arătat drumul greu, dar acesta este singurul care duce la fericire. Acest drum este Isus Cristos – Domnul nostru şi Mântuitorul. Slăvit fie în vecii vecilor! Văd clar că în perspectiva timpului, Domnul nu m-a părăsit nici în căderea cea mai grea. Cum altfel se poate  traduce, de exemplu, faptul că a fost un timp când mergeam la biserică fără tragere de inimă şi din ce în ce mai des evitam sacramentele, iar la un moment dat m-am decis la pelerinaj, fără a privi în jur la tovarăşii de drum? Astăzi ştiu că Dumnezeu – Bunul Pastor – a adus la sine – oaia pierdută.

 

Mă întorc la punctul de răscruce. Pe atunci, la vârsta de 19 ani, la câteva luni după amintitul pelerinaj am avut curajul să mă spovedesc căci timp de mai mulţi ani am făcut sacrilegiul de a primi Sf. Comuniune ascunzând păcatul necurăţiei. Aceasta a fost o victorie uriaşă a Domnului Isus Cristos în inima mea. Din acel moment am început să privesc acea problemă în tot adevărul.

 

Nu mai acţionam ca un alcoolic care afirmă că este sănătos şi stăpâneşte situaţia, nu-mi înăbuşeam şi nu-mi mai păcăleam conştiinţa. Am început, aşadar, ieşirea din acea „schizofrenie morală”, când, pe de o parte, participam la viaţa bisericii, m-am lepădat de Satana şi de orice rău şi am ieşit din păcatul cel greu.

 

Nu se poate trăi în asemenea făţărnicie, nu se poate în acelaşi timp merge înainte şi a da înapoi. Fiecare om este păcătos, dar trebuie să se străduiască să meargă pe drumul legilor şi a poruncilor Domnului. Iar când va cădea în păcat va trebui cât mai repede să se îndrepte spre drumul cel bun. Când eram pe „drumul greşit”, la vârsta de 17 – 18 ani citeam adesea în reviste pornografice, că ceea ce făceam privea toţi băieţii de vârsta mea şi era ceva normal. Totuşi nu ne simţeam bine în felul acesta... Atunci am citit într-una din acele reviste scrisoarea unui băiat care declara că doreşte să rupă cu pornografia şi cât de greu i-a fost să rupă cu ea. Atunci când încerca să trăiască în curăţie nu-şi găsea locul. I se părea că „explodează” (citez expresia lui). Am ajuns la concluzia că din moment ce nu poate fi învinsă „trebuie să mă resemnez”. (Cât de uşor am crezut  în această minciună!...) Am încercat să reduc frecvenţa contactelor cu pornografia, dar rezultatele acestei străduinţe erau foarte slabe. Se întâmpla ca în anumite perioade viciul nu-mi stârnea neliniştea; eram indiferent la rău şi-mi spuneam că este ceva care nu face rău... Până astăzi văd cât de cumplită şi periculoasă era această stare; căci putea să aducă la înăbuşirea conştiinţei mele şi să devin un ratat. Puteam atunci să-mi fac rău nu numai mie, dar şi persoanelor din anturajul meu. Astăzi lumea este atât de ameninţată, deoarece mulţi oameni îşi pierd simţul  căderii în păcat, iar păcatul întotdeauna este desfrânare în faţa lui Dumnezeu care doreşte pentru oameni numai binele lor. Îndurătorul Isus m-a apărat de renegarea şi pierderea în păcatul cel greu. Numai El m-a iubit încât şi-a dat viaţa pentru noi în straşnice chinuri. El – Isus a făcut ca astăzi să pot depune această mărturie: „Dragii mei! Să nu credeţi în acele minciuni sfruntate că este imposibil de a trăi în curăţie. Viaţa în curăţie este posibilă”. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi, iar fiecare zi trăită în curăţie este o minune. Aceste minuni sunt posibile şi la îndemâna oricui. Viaţa aduce multe necazuri şi probleme, dar când se trăieşte în curăţie se vede totul altfel: se vede sensul vieţii, sensul suferinţei. Lumina în care trăiesc o descopăr astăzi din nou, ca şi când mi-a căzut un văl de pe ochi. Văd nu numai răul şi tot ce este urât, dar văd, de asemenea, bunătatea şi frumosul şi ştiu să mă bucur de ele cu adevărat. Acum ştiu din proprie experienţă că omul colaborează cu harul lui Dumnezeu, că poate să învingă fiecare viciu, fiecare dependenţă dacă lupta ar dura mulţi ani. Şi nu există ispită care să nu poată să fie învinsă. Dacă ar exista cu siguranţă s-ar sluji de Satana care vrea să ducă la   pierzanie fiecare om. Pentru ce ar ataca prin diferite ispite? Ar folosi pentru pieirea noastră acea ispită căreia omul nu i se poate împotrivi. Multitudinea ispitelor arată că  toate sunt de învins atunci când în mod corect şi sincer luptăm cerând ajutorul lui Dumnezeu căci „pentru Dumnezeu nu există nimic imposibil” (Luca 1,37).

 

Cu toate că ştiu toate acestea, cu toate că de câţiva ani trăiesc în curăţie, anul trecut am avut o cădere. Am deschis televizorul la un film pornografic, zicându-mi că doar numai pentru un moment şi că-l voi închide imediat. Mi-am spus că sunt puternic... M-am înşelat şi mi-am făcut iluzii... M-am simţit  îngrozitor, dar nu am ajuns la disperare. Nu am lăsat pe mai târziu pocăinţa, ci cu prima ocazie, a doua zi am mers la spovedanie. Trebuie să ştim să ne împăcăm cu  faptul că suntem slabi şi infirmi, dar nu trebuie să ne descurajăm,  ci se cuvine să aspirăm la o legătură cât mai strânsă cu Dumnezeu. Ne-am întrebat vreodată cât de mare este harul de a ne uni cu  măreţia şi sfinţenia imaculată a Creatorului? Prin căderea mea Domnul mi-a amintit că trebuie să fiu vigilent, că fără El nu aş rezista nici un minut, că trebuie să mă apropii de El, să fiu conştient permanent de existenţa Lui şi să trăiesc în graţia Lui. Astăzi când privesc istoria vieţii mele o văd în trei etape: Prima – căderea în păcat şi persistarea în el timp de câţiva ani, cu toate încercările de a mă ridica; Etapa a doua – privirea adevărului în ochi, în acea perioadă, lupta acerbă cu viciul.

 

Totuşi colaborând în mod consecvent cu graţia Domnului am ajuns la a 3-a etapă, a vieţii în curăţie. Trăiesc în ea de câţiva ani şi nu aş da nici una dintre aceste zile de plăcere, pentru nimic în lume. Bineînţeles am perioade de linişte când pot în mod curat să mă uit la femei, când păcatul nu mă atrage: există însă şi momente şi chiar zile întregi – când mi se pare că nu mai rezist. Viciul îşi spune cuvântul cu putere, de exemplu atunci când în vitrine văd copertele revistelor sau filmelor cu conţinut pornografic, în acele momente îmi tremură mâinile, salivez, iar inima îmi bate ca nebună.... Totuşi căderile sunt rare, sau poate nu vor fi deloc – dacă vom avea încredere în noi, în puterea noastră, în Domnul Isus.

 

Ţinând în frâu ispitele şi chemând în ajutor pe Domnul, întotdeauna vom învinge. Iar după momente de încercări, din nou vine bucuria şi pacea. Bucuria deplină şi conştiinţa liniştită este probabil cea mai mare comoară pe care o putem găsi pe acest pământ. Merită să luptăm pentru a ţine piept fiecărui păcat
şi a respecta toate poruncile.

 

Un cititor din Rzeszów

 

precedentă   |   următorul înapoi

Copyright © Wydawnictwo Agape Sp. z o.o. ul. Panny Marii 4, 60-962 Poznań, tel./ fax: 61/ 852 32 82 | tel. 61/ 647 26 86