Omul nou şi sexualitatea nouă

Autor: Jan Bilewicz

Salut! Odată într-o scrisoare am scris că actul sexual ar putea fi o ”sărbătoare spirituală”.

„Ce vrei să spui?” – A întrebat cineva? Greu  de înţeles?…

Actul sexual poate – vroiam să spun  – poate adânci nevoile profunde spirituale ale omului: contopirea, dăruirea, încrederea, apartenenţa, iubirea. Vorbesc despre lucruri spirituale, nu?

Pentru majoritatea cuplurilor actul sexual este un eveniment deosebit de spiritual aducând un sentiment de împlinire şi adevărata fericire. Sărbătoare spirituală! Altceva înseamnă împlinirea sexului şi altceva satisfacerea nevoilor sexuale.

Cu femeia te poţi întâlni numai în scop sexual. Folosind corpul ei îţi poţi satisface simţurile. Punct! Pentru unii este un eveniment fiziologic: liniştirea simţurilor, eliberarea tensiunii sexuale sau chiar a dependenţei. Ei nu pot altfel. De ce?…

Norme morale şi fiziologice.

Cultura actuală laică şi decreştinizată nu apreciază sexul.

Nu vede dimensiunea, valoarea şi funcţia sexualităţii umane. Dimpotrivă  este vulgarizată, banalizată, redusă la dimensiunea de coexistenţă animalică. Ea arată ca o caricatură monstruoasă a unei sfere deosebit de importantă şi frumoasă. Am impresia că această „cultură”, în mare parte o formează oamenii care în dezvoltarea lor psihică s-au oprit la etapa dinaintea pubertăţii. O bună ilustrare a acestei subdezvoltări din punct de vedere  psihologic o reprezintă sfaturile furnizate de diferite reviste de scandal. Acei domni şi doamne au cu siguranţă multe cunoştinţe despre fiziologie, dar omul nu este alcătuit  numai fiziologic. De exemplu, abilitatea funcţiei erectile nu este o condiţie a activităţii sexuale. Aceasta este valabil numai la animale. Din păcate, atunci când cineva se îndepărtează de normele morale referitor la sfera sexuală (aşa numita a 6-a şi a 9-a poruncă) în final va fi capabil să coexiste asemeni animalelor…

De aceea sfaturile amintite mai sus creionează – la modul delicat spus – neputincioşi sexuali.

În plus dovedeşte – îmi pare rău să o spun – incapabilitatea autorilor în acest domeniu.

Transformarea „omului nou”.

Sfântul Pavel scria: „Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cu trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu. (…) Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. (…) cu privire la felul vostru de viaţă din trecut să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. ” (Ef 4, 17-24).

Ce înseamnă cuvintele „să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi” şi ”să vă îmbrăcaţi în omul cel nou”. Păcatul originar a corupt natura umană. De aceea suntem înclinaţi spre rău, iar binele este uneori mai dificil. Sunt în noi diferite tendinţe rele: furia, vanitatea, mândria, lenea, lăcomia sau gelozia. Acesta este „omul vechi” care trebuie abandonat, ceea ce înseamnă a depăşi cu ajutorul darului Domnului acele rele înclinaţii şi a nu le permite să ne conducă. Fiecare ispită la rău învinsă înseamnă moartea ”omului vechi” şi invers;  cu ajutorul lui Dumnezeu trebuiesc dezvoltate trăsăturile inverse, pozitive: mărinimie, îndurare, bunătate, smerenie, blândeţe, răbdare îndelungată” (Col. 3,12) etc. În aceasta constă reînnoirea, adică „îmbrăcarea omului nou”. Bineînţeles, omul impulsiv trebuie să devină blând, cel lacom -darnic, să împartă cu semenii, leneşul – muncitor, egoistul – sensibil faţă de semeni. Ne înnoim pentru binele şi fericirea noastră.

Cu răul nu ne poate fi bine, nici nouă, nici altora.

Ai să vezi cum  se vor schimba relaţiile cu ceilalţi atunci  când cineva învaţă să învingă în sine lăcomie, ura sau egoismul…

Oare acest adevăr se referă şi la sfera sexualităţii? Se poate înnoi această sferă? Sigur că da!

Nu numai că se poate – ci trebuie neapărat. Despre aceasta vorbeşte mai cu seamă fragmentul scrisorii Sfântului Pavel. Păcatul originar a deformat puternic sfera sexului uman, a dus la apariţia poftei. Pofta de sex este un defect, la fel ca răul sau ura, mândria, vanitatea, lenea.

„Omul vechi” – adică plin de pofte – omul trăieşte sexualitatea sa şi relaţia cu femeia în mod  primitiv, fiziologic, animalic. Transformarea în „omul nou” şi noua sexualitate, când învingem instinctele, atunci când păstrăm curăţia. Fiecare poftă învinsă înseamnă moartea sexualităţii „vechi” şi naşterea celei „noi”. În acest fel omul păşeşte într-o lume nouă.

Numai atunci sexualitatea începe să prindă valoare, frumuseţe, adâncime. La o sexualitate desăvârşită se ajunge prin păstrarea castităţii înainte de căsătorie.

Rodul căsătoriei.

Iată câteva mărturii a „omului nou” despre noua sexualitate.

Andrei ne-a scris:

„Suntem căsătoriţi de doi ani. Ne apropiem unul de altul destul de rar. În apropierea noastră este o tensiune sexuală pe care reuşim să o controlăm, fără dificultate, deoarece se schimbă în iubire şi căldură reciprocă. Cu siguranţă este aşa. Cred că prin aceasta îi iubim şi pe ceilalţi mai mult. Apropierile sexuale prea dese mă lipsesc de această căldură. Abstinenţa este ca o încărcare de acumulator … Dacă vorbim despre partea fizică a legăturii, în apropierea noastră există – aş spune – o candoare copilărească. Nu numai că-mi doresc soţia, dar mă fascinează împreună cu corpul ei … Cândva, altfel priveam femeile, dar treptat m-am dezobişnuit de senzualism. Trăiam ca un călugăr, dar s-a deschis în faţa mea o lume nouă. Trăsătura esenţială, ce deosebeşte „noua” sexualitate de cea „veche” este libertatea faţă de impulsurile poftelor. ”Omul vechi este condus de acele impulsuri. Libertatea interioară sau lipsa ei are o imensă importanţă în calitatea apropierea sexuale şi a calităţii relaţiei între bărbat şi femeie. Să ne oprim numai la câteva aspecte.

Andrei scrie că, datorită autocontrolului, tensiunea sexuală se transformă în căldură faţă de soţie. Consideră că această căldură, în relaţia lor conjugală se transmite şi asupra altora.

„Omul vechi” nu poate fi spontan, cald. Tinde mai mult sau mai puţin spre a-şi satisface poftele, cât mai repede. Eventual, el devine calin în mod interesat, căci încearcă să obţină în acest mod acceptarea actului sexual. Candoarea lui este manipulare şi nu expresia iubirii.

”Noul om” doreşte apropierea, dar în contradicţie cu „cel vechi” nu trebuie să o obţină pentru că deţine libertatea interioară. El este capabil să o arate în mai multe feluri. Printre motivele abstinenţei sale ciclice putem observa că actul sexual prea des provoacă rutină şi-l lipseşte de căldură, e capabil de a se abţine, pentru ca apoi să sărbătorească cu adevărat apropierea de soţie. „Omul vechi” nu sărbătoreşte nimic, în cel mai bun caz „are relaţie sexuală”. Alteori soţul observă că soţia  nu este în formă şi deoarece este sensibil faţă de sentimentele ei, le citeşte cu uşurinţă şi se conformează. Bărbatul care iubeşte ar dori să facă soţia fericită şi este gata să renunţe la propriile dorinţe  pentru ea. Trăieşte pentru ea şi se îngrijeşte de binele ei.

Abstinenţa soţului poate fi expresia iubirii sale faţă de soţie. Cu alte cuvinte: se poate „face dragoste” prin abţinere la sex.

„Omul vechi” în schimb doreşte cu orice preţ apropierea sexului. Este egoist până în măduva oaselor. Se foloseşte de toate mijloacele posibile, pentru a-şi atinge ţelul: convingere, manipulare, şantaj emoţional şi chiar agresivitate.

Anticoncepție.

Un alt motiv de abstinenţă le reprezintă perioadele de fertilitate ale soţiei. În anumite perioade, din motive importante, în timpul fertilităţii, soţii nu planifică copii, soţul ştie să se controleze păstrând abstinenţa. Pentru „omul nou” corpul soţiei nu reprezintă un pericol, sarcina nu este un risc faţă de care trebuie să „se asigure”. Coexistenţa nu este ceva rău, ce are urmări catastrofale. Corpul soţiei este frumos, şi în perioada fertilităţii naturale. Mai mult este tainic, bizar, are capacitatea de a naşte. Cu atât mai mult este de iubit şi de respectat. Mai mult este sfânt!

Gândeşte-te: de ce bărbatul care este liber în interior, în actul cel mai intim, ce-l leagă de soţie, trebuie să folosească un cauciuc. Vrei să-ţi săruţi soţia, după ce în prealabil ţi-ai pus mască chirurgicală pe faţă?  Sau să-ţi exprimi sentimentele în mănuşi de cauciuc? Aceasta este logica utilizării prezervativelor. Prin urmare de ce unii oameni le folosesc?… Folosirea lor reiese adesea din neputinţa faţă de dependenţa sexuală. De ce bărbatul liber înăuntrul său, trebuie să convingă soţia să-şi administreze pilule contraceptive? Gândeşte-te la cineva care inima şi rinichi sănătoşi, se cade să-i administrezi produse farmaceutice provocând funcţionarea acestor organe? Crezi că medicul ar trebui să prescrie asemenea mijloace?

„Oh inima dvs. funcţionează normal „vă prescriem imediat un medicament… care să o distrugă puţin”. Ce ai spus? …Are sens? Aceasta este logica folosirii contraceptivelor farmaceutice. Fertilitatea este simptomul sănătăţii. Pilula interferează în funcţionarea corectă a sistemului de reproducere a femeii. O asemenea acţiune poate fi indiferentă sănătăţii? Pilula este dăunătoare şi întotdeauna va avea efecte secundare. Se ştie că acestea pot provoca cancerul aparatului genital, al ficatului sau al altui organ dependent hormonal, boli coronariene, infarct miocardic, dereglări cerebrovasculare, infecţii herpetice, agravarea acneii, modificarea de pigmentaţie, depresie, tulburări mentale, infertilitate.

De ce să-i facem rău soţiei, persoanei cele mai apropiate şi iubite, când pur şi simplu se poate abţine de la raporturile sexuale în perioada de fertilitate? „Omul vechi” reacţionează faţă de corpul femeii ca un drogat faţă de narcotic, devine periculos, dar neputincios împotriva lui însuşi. Trebuie să-l folosească cu orice preţ…Mă întreb care este calitatea plăcerii acestui tip de sex. Satisfacerea simţurilor în detrimentul persoanei celei mai apropiate, se mai poate numi plăcere?

Lărgirea gradului de conştientizare.

Pofta de sex îngustează în mod catastrofal conştiinţa bărbatului. Prin această prismă se vede în special sau în mod exclusiv numai corpul femeii. În schimb învingerea poftei de sex lărgeşte conştiinţa. În primul rând bărbatul are nevoie de inima femeii, de feminitatea ei. Natura bărbătească tânjeşte după căldura femeii, după graţia, blândeţea şi sensibilitatea ei.

Permiteţi-mi să citez o mărturie care te va face să înţelegi mai bine ce vreau să spun: ”Când eram încă logodiţi, am avut multe ocazii de a observa soţia mea jucându-se cu copiii. Casa lor era mereu plină de copii. Stăteam şi o priveam hipnotizat atâta căldură şi dragoste era în ea.

Mă delectam cu farmecul ei. Iar discuţiile lor! Cum ştia să vorbească cu copiii! Ei o adorau. Iar eu, privind-o o iubeam din ce în ce mai mult. Privind şi savurând frumuseţea ei interioară, feminină, căldura şi graţia ei: o adoram, o admiram şi o iubeam – de aceasta are nevoie bărbatul – „omul nou”. Păstrarea curăţiei este – ca să spun aşa – extinderea gradului de conştientizare. „Omul vechi” – mă scuzaţi pentru această formulă este un mascul. Soţul care este liber, în interiorul său se simte binecuvântat în prezenţa soţiei sale. Este recunoscător şi se minunează de ea, „de asemenea de corpul ei” – cum scrie Andrei. Se simte dăruit de corpul ei. Cu totul altceva este a fi excitat faţă de corpul ei, şi altceva a fi fermecat de el. Excitarea reiese  din pofta de sex, fascinaţia – din iubire. Cu adevărat poate iubi numai ”omul nou”.

Viaţa dăruita aproapelui – în special în cel mai intim act conjugal – duce la comuniunea persoanelor. Aşa se numeşte cea mai adâncă legătură. Omul se poate împlini deci se poate simţi fericit, numai în dăruirea de sine sinceră, pentru altcineva. Depăşeşte posibilitatea „omului vechi”, căci acesta posedă, este egoist. Dăruirea de sine – atenţie – nu are nimic în comun cu întâlnirea a doi egoişti ce-şi oferă servicii sexuale conform sfaturilor sexuologilor:

Spune-mi, ce-ţi place, iar eu îţi îndeplinesc dorinţa. Pe urmă eu îţi spun ce mă excită iar tu o faci”. Mărturia lui Andrei o completează o interesantă observare a bisericii. Papa Paul al VI-lea a scris că autocontrolul exprimat prin abstinenţă periodică „(…) aduce în viaţa familială roade bogate exprimate prin armonie, pace, ajută în rezolvarea greutăţilor, este benefică grijii faţă de el, ajută ambele părţi să alunge egoismul, duşman al iubirii adevărate şi adânceşte simţul lor de responsabilitate” (Enciclica Humnae vitae, 21).

De ce există poruncile?

Este timpul de a face bilanţul. Ştiu de ce a fost dată porunca a VI-a şi a IX-a, adică de ce să îţi păstrezi castitatea înainte de căsătorie? De ce „în gânduri şi în fapte”?…

Printre altele, pentru că odată, în viitor să ştii să iubeşti cu adevărat soţia ta şi datorită acestui fapt să creezi o căsnicie bună, apoi o familie. Precum şi pentru a şti să exprimi această iubire conjugală şi să o adânceşti prin relaţia sexuală. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ţi-a dat porunca a VI-a şi a IX-a – atenţie – şi pentru a te conduce la o viaţă sexuală împlinită. Pentru a putea experimenta măreţia Lui şi adevărata bucurie. Pentru a fi pentru tine o adevărată sărbătoare spirituală!

Dumnezeu nu vrea să devii un ratat sexual, care nu este în stare să trăiască moral, omeneşte, cu toate că erecţie are şi chiar în repetate rânduri.

Pe data viitoare. Vă salut!

Jan Bilewicz